Balta's stories

Până nu demult Mogoșoaia, era pentru mine doar un loc unde aveam un Lukoil și duceam marfă, fără să știu de frumusețea locului. Am fost într-o Duminică, să văd Palatul Mogoșoaia... un loc fermecat, parcă din altă lume și din altă dimensiune, un loc unde se simțea că în trecut regii și reginele treceau pe acolo. Un loc plin de vremurile de altă dată, un loc care te trimitea la gândul că lumea era altfel, buna și după niște principii... Avioanele care treceau să aterizeze pe Henri Coandă, doar ele, te făceau să crezi că ești în lumea de astăzi...un loc fermecat, plăcut ...drăgut... M-am documentat puțin pe www.wikipedia.ro și am găsit asta... Palatul Mogoșoaia este o clădire istorică din localitatea Mogoșoaia, județul Ilfov, România, aflată la circa 15 km de centrul orașului București. Complexul conține clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeți, ghețăria și cavoul familiei Bibescu, precum și biserica „Sfântul Gheorghe” afla

butterfly-mebutterfly.blogspot.com Hmm...da ...e greu sa te dezobișnuiești de unele lucruri, asta mi se întâmplă, trebuie să mă despart pentru trei săptămâni de lucrurile cu care mă obișnuisem, să mă duc la Constanța cu munca. Cu vechile obiceiuri. E greu să vrei să pari altfel când nu ești. Adică pentru mine chiar este ...nu zic de alții... Îmi e greu să îmi las prieteni și activitățile mele să merg iarăși de unde am plecat. Eeee urât, dar trebuie. Sunt lucruri care mă copleșesc și care mă fac să renunț dar nu vreau. Cu toate riscurile voi face orice să îmi clădesc o carieră, cu toate că probabil, sau sigur voi pierde persoane pentru care aș face multe în aceast moment, dar ...așa e viața curvă și trebuie să te prostituezi să trăiești, cu toate că e trist este adevărat... Mă simt dezorientat și fără un rost, acum, poate că rostul îl construiesc, dar e o singură precizare de făcut, nu vreau să pierd pe nimeni din cei care acum mă fac să mă simt bine, să mă simt ca aparțin lumi

3d-wallpapers.net Atât de multe lucruri își schimbă sensul încât mă simt măgulit de puterea lor de exprimare cu care se reflecta asupra realitatății și totodată asupra percepțiilor mele. Este greu de crezut...că obișnuința poate interveni așa de repede și că monotonia ne poate transforma în niște roboți, la care tindem cu fiecare zi care trece. Este greu să crezi ca Moise acum îmi cere să scriu despre el aici, când el crede acest blog inutil. Este greu să mai crezi în ceva în ziua de azi...și asta numai din cauza parsiviei oamenilor. Este o lume condusă de interese în care oameni deosebiți își fac cu greu simțită prezența sau nu sunt luați în considerare. Este greu să crezi că eu scriu în starea asta...este târziu după muncă, obosit și cu ceva bere undeva la mansardă. Este greu să crezi că nu am nicio greseală în acest post, dar când bei ești mai atent. În fine. Este greu de crezut că în Noiembrie, când am ajuns în București nu credeam că voi învăța eu majoritatea străzilor

Astăzi, comuna Dudești a fremătat de durere. Și-a luat „la revedere” de la o domnă de excepție, un cadru didactic iubit. Carmen Bunea Aureliana, fosta mea dirigintă a încetat în a mai preda copiilor tainele științelor economice și s-a îndreptat spre cer, spre cele sfinte. O veste teribilă pentru mine, a fost o femeie la care am ținut foarte mult, chiar dacă nu prea mi-am mainifestat eu această afecțiune. Revin. Astăzi am ajuns acolo unde a copitărit dânsa. Nu întrasem încă pe strada Dorobanți și tristețea își făcea simțită prezența. Împreună cu Munteanu Oana și Radu George-Alin, coplesiți parcă de cele întâmplate, am pășit timizi. La poartă o domnișoară ne-a primit și ne-a pus dolii în piept. Întram unde era scumpa și îndragita noastră, doamnă dirigintă. Fețele triste ale bătrânicilor, mă trimitea cu gândul într-o lume a durerii, în care am și intrat când am văzut că diriginta mea era de nerecunoscut. A venit vremea ca ea, să părasească casa, am pus mâna pe cosciug, nu-mi vine, nu-m