Balta's stories

Dacă acum un an, totul era bine și viața mea, așa cum era, mi se părea plină de culoare, acum se pare că nu mai este deloc așa. Răspunsul cred că îl știți mulți dintre voi și nu mai este nevoie să-l spun. Nu demult, îmi „judecam” familia pentru că, din punctul meu de vedere uitase să se distreze. Credeam că ei au stopat asta, că ei au pus capăt acelor șiruri de petreceri pline de veselie. Dar nici vorbă...nu erau ei de vină, ci munca, grijile, eu....viața! Așa suntem sortiți cu toții? Tragedia vieții mele m-a lăsat fără cel mai de distractiv om pe care-l știam, fără de cel mai bun sfătuitor al familiei, fără un om, un tată, un unchi, un prieten, un „orice” deosebit. Așa cum el m-a învățat să mă distrez, așa de mult mi-a arătat cât de nedreaptă e viața și că ea nu înseamnă doar distracție și alte „briz brizuri”. Tot ceea ce este frustrant pentru mine este că demult timp văd o femeie la Lujerului care doarme la capătul pasajului, fie seară, fie noapte și ca ea sunt foarte mulți.

Demult mă temeam de ceea ce s-a întamplat. Nici Dumnezeu, nici Zeii, nici nimeni nu a putut împiedica această despărţire. E greu să vorbeşti atunci când tatăl tău nu mai este. E greu să fii tare...e greu să-ţi treacă. Mă macină zeci de gânduri care nu mă lasă să-mi iau gândul de la el, de la suferinţa lui, de la faptul că şi noi şi el ne-am fi dorit să fie lângă noi. Acum toate propoziţiile îmi încep cu "dacă", acum toate-s de prisos. Nimeni şi nimic nu-l mai poate aduce pe tata înapoi. Nici nu ştiu dacă îi este mai bine acolo unde este, dacă există viaţa asta de apoi, daca mai este ceva după moarte. Îmi place să cred că există toate astea doar să ştiu că el este undeva unde acum nu mai suferă şi are grijă de noi. Totul s-a schimbat, şi am învăţat că locurile care-ţi sunt familiale defapt nu înseamnă nimic dacă nu sunt acolo oamenii dragi ţie. Am învăţat că apartamentul familiei, nu mai mi se pare deloc casă, dacă nu sunt ei acolo. Cu toată durerea acestei tragedii,