Balta's stories

Majoritatea studenților, stau în camine, pentru cei care sunt mai pretențioși există gazdă. Primii ani de facultate i-am stat în gazdă, dar nu că eram pretențios, ci pentru că facultatea la care am absolvit eu nu dispunea de cămin. Trei ani am tot stat în gazdă, trei ani, trei colegi, I-Vlădilă Florian, II-Marian Negrău, III-Vintilă Dragoș. Cu fiecare dintre ei m-am simțit bine și am avut întâmplări de care îmi aduc aminte cu drag. Țin minte că cu Florian rupeam KFC-ul în două, cu Marian puneam la pariuri iar cu Dragoș(Didel sau Villy) mergeam ca carturi, vremuri frumoase! Ummm... Venit în București am vrut să simt și eu viața de cămin. După părerea mea este super tare, mai ales când ai aproape de tine doi prieteni, Moise și Gavrilă. Singurul inconvenient ar fi că este departe de metrou, și când zic departe nu mă refer la sute de metri, ci la kilometri. Poate or mai fi și altele dar m-am obisnuit să văd partea plină a paharului, să nu mai dragatizez atât. Caminul meu beneficiază d

Uneori te doare că ești stelist. Parcă lipsiți de ambiție, de determinare, poate și de noroc, meciul tur, cu Twente, s-a terminat foarte prost, scor 0-1. O greșeală a lui Prepeliță, combinată cu o prostie a lui Tătărușanu a dus la victoria celor de la Twente. Din peluză s-a văzut a fi dureros, pe lângă faptul că am înghețat și după meci mi-au fost bune ceva pastile, am văzut o execuție de clasă a lui Ola John...Țin minte că acest McClaren ne-a mai pus bețe în roate și cu Middlesbrough, poate că nu-i el de vină că suntem noi incapabili să practicăm un joc care ne-ar aduce siguranță pe tabelă și în suflete, dar știm că dacă o să pierdem o să dăm vina pe el, că este cel care ne face felul și chestii de genul. Tipic românește... Vine meciul retur, de pe stadionul lui Twente, ca de fiecare dată, mari speranțe, toată presa spune că putem întoarce rezultatul. Sincer, nu mai sunt așa încrezător, mi-au trădat încrederea de prea multe ori acești „neputincioși”, actuali jucători la Steaua. O s

amintire de la grătar, cu foștii colegi din Constanța Speranțe la mai bine. Astăzi am aflat notele din prima sesiune a masterului în care sunt implicat, vești bune. Încă un an și jumătate și scap de „școală”. Așa o povestesc acum, dar sunt sigur că-mi va părea rău, trece timpul. Ca de fiecare dată, se întâmplă să vrem să fugim de lucrurile care defapt acum ne aduc un strop de bucurie în încercările noatre de realizare ce vor urma... Nu-i timpul să devenim melancolici. De la 1 voi începe iarăși munca, tot la Macromex, Algida, dar pe București, cu parere de rău îmi las o parte din foștii colegi la Constanța, dar am decis să mă mut în București și o întoarcere a mea acolo nu mai are rost...Mi-aș dori din tot sufletul să-mi găsesc un job stabil, să nu mai fiu nevoit să îmi caut mereu, dar așa este sezonul de înghețată, vara te ține în puf și iarna îți dă în cap. Sper ca lucrurile să se aranjeze în viața mea, și nu numai a mea, ci și a celor dragi. Acum știu că o să am o vară ocupa

Mai sunt 5 zile până la așa-zisul „marele meci”, Steaua-Twente. După numele echipei adverse nu prea pare așa de important, dar tinând cont că este în saisprezecimile „Uefa Europa League” deja vorbim de un alt nivel. Ca de obicei multe asteptări, încărcătură mare, iarăși un Național Arena probabil plin, unde voi fi și eu prezent. Un meci cu speranța de a ne arăta că fotbalul nostru nu este atât de mediocru, că la noi nu se fac doar mânării, un meci care dă sperantă întregii suflări steliste. La modul lor jalnic de a trata fiecare meci, încă mai sunt mișcat când aud crainicul stadionului spunând echipa în difuzoare. Poate am rămas prostul care încă ține cu ei și nu se descotorosește de echipă doar pentru că există un conducător care nu are nicio noimă în a conduce un destin al unei echipe ce în trecut era ceva pe harta fotbalului european. Nu-l favorizez, îl detest destul de mult, dar nu atât de mult încât să-mi las „iubirea roș - albastră ”. Nu-l las pe el să câștige. Vreau să

Din dorința prea mare de a mă angaja, am plecat Luni, în jurul ore 14:00 din Slobozia cu mașina personală spre Ciulnița gară, de unde știam că va pleca un tren, interregio, în jurul orei 15:30. Ajuns la Ciulnița, am stat la o coada infernală pentru a lua un bilet. În timp ce stăteam la coadă să iau bilet, se anuntă ca trenul are întarzieri de „aproximaativ 60 minute”... Sala de așteptare era neîncapătoare, niciodată nu o mai văzusem asa în 3 ani de navetă până la Constanța. În jurul orei 16:45 apare trenul, cu greu ne suim toți călători care am luat bilet, înghesuiți pe coridoare, dar nimic nu conta, voiam să ajungem la București. După ce și-a făcut curaj trenul să plece la 17:00, am crezut că nimeni nu ne mai putea opri. Știam sigur că următoarea oprire va fi la Lehliu gară. Ajunși la Lehliu, am stat vreo 10 minute, după care trenul pleacă. Mă și vedeam în Gara de Nord, dar după câțiva zeci de metri, trenul ne-a jucat o festă. S-a oprit și s-a întors în gara Lehliu...unde am fost i

Sunt mai mult ca sigur că oricare dintre voi are momente când se gândește pur și simplu la viață și la ceea ce reprezintă ea în „călătoria” fiecăruia. Ăsta va fi un post trist, pentru ca vine după o seară liniștită în care am vorbit nenumărate lucruri cu Relu. Am văzut că nu doar mie îmi este dor de copilărie, că nu doar mie îmi este frică să îmi pierd persoanele dragi. Mă gândesc deseori cu groază la clipele care vor urma, mă gândesc că fiecare zi ce trece mă duce mai aproape de momentele alea și mi-e groază că prin faptele mele niciodata nu voi putea mulțumi generozitatea cu care am fost tratat de toate persoanele să ajung omul de azi. Sunt sigur că îl supăr pe tata de multe ori cu nebuniile mele, că o supăr pe mama cu gândirile mele. Sunt sigur că nu voi putea să le mulțumesc bunicilor mei pentru buna creștere, trăiesc cu regretul că pe tataia, tatăl mamei, nu l-am cunoscut niciodată. Sper ca atunci când tot voi mai crește să îi ajut și eu pe unchiul și pe mătușa atât de mul