Balta's stories

De-aș putea să mai întorc timpul, de-aș...de-aș...legat cu mâinile la spate în toată această fugă a timpului... care nu a înțeles niciodată nevoia mea de oamenii dragi...că-mi place să-i am lângă mine, încerc să mă țin de pluton, să nu pierd teren... Mâine se împlinesc nouă luni de când tatăl meu nu mai este printre noi și constat că treaba cu „ timpul le rezolvă pe toate ” nu este deloc valabilă, ci pare din ce în ce mai greu să accept că nu îl mai găsesc acasă ori de câte ori merg... Și iarăși m-am lăsat dus de gânduri triste să mai scriu ceva...ce sună cam așa: Nouă luni au trecut tată, De când nu te-am auzit, Și am inima umbrită, De tot ceea ce-am trăit. Și acum de ziua mea, Se-împlinesc aceste luni, Se apropie și-a ta, Mii de lacrimi o s-aduni. Că ție nu-ți mai facem tort, Ci o să-ți facem cruce, Și-aș face orice efort, Înapoi de te-aș aduce. Amintire-ai încă vie, La tot ce-am trăit atunci, E cea mai mare tragedie, Pe care tu n-ai vrut să ne-o aduci...

Mă uit în jurul meu mereu și asta nu pentru că sunt la volan și trebuie să fiu atent..mă uit..și în toată nebunia din capul meu, încerc să privesc mai mult, mai multe, să înțeleg, de ce și mai ales cum viața mea a ajuns o mare grabă, condiționată de tot felul de termene limită. Dar mereu când am o întrebare ce mă privește, mă uit și în jur și-mi dau seamă că defapt eu nu o duc foarte prost. Singurul regret din viața asta, rămane și va tot rămane, pierderea tatălui ...o mare parte din tabloul perfect al vieții mele. Cu toate că tabloul meu va rămane acolo să îl privească lumea, ceva s-a dus, ceva foarte important. Dar vedeți voi, nimeni nu te va întreba și nu-l va interesa  problemele astea, mai ales când adormi cu gândul la ele, muncești cu gândul la ele și te culci cu gândul la ele, dar tot mergi înainte, zi după zi. De când sunt prin București am văzut multă răutate, dar și oameni frumoși, am văzut locuri mizere, dar și frumoase...oameni care te inspiră dar și oameni care vo