Eroul
Mi-amintesc cu drag de timpurile de dinainte, de vremurile când familia mea era „completă”. Mi-amintesc cu drag de toate clipele frumoase care m-au transformat în omul care sunt astăzi și mai mult îmi amintesc cu drag de toți oamenii care m-au ajutat să fac asta și să le mulțumesc. Unui singur om nu îi pot mulțumi acum, și acela este tata, care ne-a părăsit mult prea devreme, mult prea repede, mult prea brusc. Întotdeauna m-am gândit la momentul ăsta, la momentul despărțirii, chiar și atunci când era sănătos. Aveam o imagine de ansamblu la ceea ce se va întâmpla. Și îmi era al dracu de frică când mă gândeam că voi fi „părăsit” de una din persoanele dragi. Văd că și gândurile care nu sunt tocmai bune devin cândva realitate și asta e trist, viața urmându-și cursul îndiferent de câtă durere ar lăsa în urmă. Toată această situație care m-a traumatizat teribil de mult m-a făcut să mă detașez puțin și să văd ceea ce se întâmpla, ce s-a întâmplat, mult mai bine... Nu am știut nicioda...