Caricaturat

După un interviu scurt pentru un nou job care îmi va ține vara ocupată, am decis să-mi îndrept puțin privirile spre cea pe care nu am mai vizitat-o demult și anume marea, acea mare care o știți cu toții, puțin agitată acum de norii care împiedicau Soarele să o mângâie cu strălucirea razelor sale și poate puțin supărată că doar constănțenii sunt cei care-i mai calcă faleza în perioada aceasta a anului.

Puțin trist să o vezi așa, ca un copil abandonat și uitat de alinarea părinților, dar totuși tot asa de ascultătoare. Mi-a ascultat ca de obicei gândurile apuse ale unei presupuse iubiri ratate și mi-a insuflat gândul că mă vor mai astepta multe...Stors de toate gândurile care le-a luat cu ea în larg, m-am îndreptat spre bătrânelul de langă Cazino, care-l picta poate mai frumos decât era, îi dădea prin desenul lui strălucirea de altă dată și-l ridica la rang de monument...așa frumos! M-am apropiat timid când s-a întors spre mine și m-a întrebat „O amuzantă?”, m-am uitat ciudat la el, de parcă mi se adresase într-o limbă necunoscută când îl mai aud odată și mă desmeticesc „O caricatură, domnu'?”. M-am uitat la el mai înseninat, îl înțelesesem, nevrând să-l dezamagesc am zis „S-o facem!”, m-a asezat pe-un scaunel, mi-a zis poziția și-a luat cărbunele și a început..am așteptat, am așteptat, am așteptat și a iesit ceva mai frumos ca mine!