gânduri...

Gănduri trecute neobservate care-și lasă amprenta pe blog. Vremea trece, evenimentele decurs, viața are cursul ei, pentru noi cei care nu avem C.E.C-urile în buzunare și mașinile de mii de euro la scară, viața chiar are cursul ei și jucăm după regula banilor. Noul loc de muncă, s-a dovedit a fi un lucru nefericit pentru mine și pentru Villy și doar pentru că prietenului meu nu i-au oferit același statut pe care-l avea și înainte. Sper ca asta să nu-l îndrepte spre locul de baștină, Slobozia, și să-și găsească ceva pe aici, la Constanța. Aseară a fost o seară tristă, pentru un moment a plecat la Slobozia, am stat, am ascultat melodii vechi, ne-am adus aminte de panaramele făcute!
O concluzie am tras din toate, din tot, din evenimente, că nimic nu este mai periculos ca omul!
Tot aseară am ascultat o melodie care mie sincer, îmi trezește sentimente și nu știu de ce... Albatros- În ziua liberării
Țin minte, când eram mic și stăteam pe la mamaia, mai prindeam pe câte unul care pleca în armată, stăteam cu el toată seara, iar după îl conduceam la tren, spre un an plin de învățăminte care schimba copii în bărbați! Scotea din cap toate fițele lor, în cazarmă toți erau egali.
Câteodată mai îmi spune nenea Gigi, unchiul meu, de pățaniile din armată, ce făceau, unde mergeau, trageri, nebunii, viața în companie...un adevărat test al bărbăției.
Că nu se făcea instructajul peste tot la fel, asta era altă treabă, ca în cazul tatălui meu, care în armată a a tot condus o „Rabă” și a luat permisul de profesionist la sfârșit. Sunt multe chestii care ma „mișcă” când aud melodia, cu toate că nu am mai prins vremurile când armata era obligatorie pentru toti adolescenții, o adevărată scoală de făcut bărbați și stâlpi ai societății.