Cameleon al vremii

Sunt cu gândul pe o plajă îndepărtată şi foarte aglomerată unde încerc să ies din timp. Mă dau în spate, ies din agitaţie şi timpul mă ocoleşte, începe să treacă pe lângă mine.

Nu simt nimic, decât mă inbii cu liniştea care s-a pogorât asupra mea. E bine. Văd lucrurile care de altfel mi se păreau logice, acum nu mai au nicio noimă. Încerc să înteleg dar ceva mă opreşte, liniştea.

Încerc să mă adaptez, să trăiesc momentul, mereu încerc să fac asta. Oare prea mă strădui? Privirea mi-e lungă spre tainele nedeslusite ale neantului mării, care de asemenea astăzi luceşte de linişte.

Fel de fel de trupuri feminine sculptate în armonia frumuseţii. Gândirea mă poartă pe diverse fronturi. Asemenea unui cameleon încerc să mă integrez iarăşi în peisaj, poate în prostie. Timpul îşi face loc şi mă ia cu el, mă trimite iar în lumea reală.

Iasăşi acele gânduri nesimţite mă năvălesc, acum liniştea nu mai mă ajută, agitaţia mă poartă pe culmile ei.

Încerc sau nu. Vreau să-mi păstrez mintea, agitaţia nu mă poate controla, sunt puternic! Efectul de cameleon tinde să îmi capteze atenţia, dar nu, nu poate şi gândul mă trimite în anii '80 la cavaleri şi domnişoare în adevăratul sens al cuvântului! În mintea mea mare lumea perfectă pentru mine prinde contur iar sufletul primeşte puţină satisfacţie.

Revenit în realitate, mă sui în scaun, continui să conduc şi să vreau să percep ceva din gândirea lor dar în zadar. Lumea mea perfectă mă asteaptă de fiecare dată când adorm.

Noapte buna!

pe aici treceau oameni plini de respect