despre...

Sunt mai mult ca sigur că oricare dintre voi are momente când se gândește pur și simplu la viață și la ceea ce reprezintă ea în „călătoria” fiecăruia. Ăsta va fi un post trist, pentru ca vine după o seară liniștită în care am vorbit nenumărate lucruri cu Relu.

Am văzut că nu doar mie îmi este dor de copilărie, că nu doar mie îmi este frică să îmi pierd persoanele dragi.

Mă gândesc deseori cu groază la clipele care vor urma, mă gândesc că fiecare zi ce trece mă duce mai aproape de momentele alea și mi-e groază că prin faptele mele niciodata nu voi putea mulțumi generozitatea cu care am fost tratat de toate persoanele să ajung omul de azi. Sunt sigur că îl supăr pe tata de multe ori cu nebuniile mele, că o supăr pe mama cu gândirile mele. Sunt sigur că nu voi putea să le mulțumesc bunicilor mei pentru buna creștere, trăiesc cu regretul că pe tataia, tatăl mamei, nu l-am cunoscut niciodată. Sper ca atunci când tot voi mai crește să îi ajut și eu pe unchiul și pe mătușa atât de mult să nu simtă lipsa unui verisor al meu care tot îl astept și am încredere că va veni.

Vreau ca totul să rămână cum este acum, dar știu că nu va fi așa și mă amăgesc că totul va fi bine. Știu sigur că îmi rămâne un singur lucru de făcut, care poate până acum l-am făcut mai mult sau mai puțin fără să îmi dau seama, și acela de a încerca să îmi răsplătesc persoanele dragi cu bunătatea cu care m-ai format ei ca om...

Vă mulțumesc din suflet dragii mei, sper să fac și eu măcar jumătate din tot ceea ce ați făcut voi!

Unii se maturizează mai repede, alții mai greu. Mi-ar fi plăcut să fiu artist, orice fel de artist, îmi place foarte mult să observ chestii...

Aseară am ascultat două melodii pe care as vrea să le auziti...