O noapte la Ileana

Din dorința prea mare de a mă angaja, am plecat Luni, în jurul ore 14:00 din Slobozia cu mașina personală spre Ciulnița gară, de unde știam că va pleca un tren, interregio, în jurul orei 15:30. Ajuns la Ciulnița, am stat la o coada infernală pentru a lua un bilet. În timp ce stăteam la coadă să iau bilet, se anuntă ca trenul are întarzieri de „aproximaativ 60 minute”... Sala de așteptare era neîncapătoare, niciodată nu o mai văzusem asa în 3 ani de navetă până la Constanța. În jurul orei 16:45 apare trenul, cu greu ne suim toți călători care am luat bilet, înghesuiți pe coridoare, dar nimic nu conta, voiam să ajungem la București. După ce și-a făcut curaj trenul să plece la 17:00, am crezut că nimeni nu ne mai putea opri. Știam sigur că următoarea oprire va fi la Lehliu gară.

Ajunși la Lehliu, am stat vreo 10 minute, după care trenul pleacă. Mă și vedeam în Gara de Nord, dar după câțiva zeci de metri, trenul ne-a jucat o festă. S-a oprit și s-a întors în gara Lehliu...unde am fost informați că trenul nu va pleca timp de 4-5 ore deoarece un marfar este deraiat pe șine și nu puteam continua drumul, dar putem merge la primărie unde este căldură, mâncare, ceai. Am decis să mergem acolo, deoarece stăteam în picioare și era frig pe coridor în tren. Ajunși acolo numai la fix pentru că începuse știrile. Ce poți face într-o astfel de situație, poți face caterincă și până la ora 00:00 asta am făcut, până la un moment dat când a venit un om, care nu știm de unde era și ne-a informat : „ luați bagajele și mergeți la gară că au venit 6 autocare de la București”...Toată lumea fericită că vom ajunge până dimineată, când unii voiau să prindă avionul, unii examenul, iar alții interviul.

Am ajuns la gară si am stat ca proștii că nu era niciun autocar, iar cireașa de pe tort a fost șeful de post din Lehliu care a venit printre noi și ne-a întrebat alarmat: „de ce v-ați dat jos din tren mă?” la care bineînteles că noi am râs...și văzând că toți sunt varză pe acolo și parcă alungați de frig, am mers în tren...La ora 1:00 autocarele au sosit, toată lumea îmbulzeală să prindă loc. M-am urcat în penultimul autocar care bineînteles era gol, unde am nimerit lângă un domn George. Tipul pus pe caterincă, după ce ne-am împrietenit noi puțin, iată că ne oprim în Ileana, o comună de care nu auzisem. Era ora 3:00, toți somnoroși, telefoanele sunau mereu, iar George îmi spunea că deja știe foarte multe tonuri de apel. La 4 dimineața deja voiam explicații. Am mers la domnul polițist din capătul convoiului de autocare, unde am aflat că drumul pe unde trebuia să mergem este blocat de un utilaj de dezăpezire. Deja ghinionul era la el acasă, era a doua oară când se întâmpla chestia asta.

Deja eram fără speranță toți, știam că totul va fi pierdut. Legături de trenuri, examene, avioane, interviuri, tot!

Era o situație de rahat, în care mai vine și primarul Ileanei la ora 5 dimineața și ne spune că putem merge în școală, dar nu este căldură și nici lumină. Indignați am sunat la 112, unde am comunicat problemele pe care le aveam și ni s-a spus să asteptăm după care ne-am ales cu celebrul bip, bip, bip, bip. Da! Ne-a închis telefonul în nas. Am vorbit și cu un domn al jandarmeriei, care ne îndemna la calm, după ce nu mai aveam mâncare și apă și să mergem în școală că a vorbit dânsul cu domnul primar...Toate autoritățile erau calme, era o șituație iremediabilă. Într-un final la ora 8:00 ne anuntă că plecam.

Vă mai spun decât atât, de la Ileana până la București nord ne-am oprit de nenumărate ori și nu am lăsat caterinca, cu toate că eram toți frânți. La ora 15:30 am ajuns în Nord.

Nu mai comentez aceste evenimente care mi s-au întâmplat, prefer doar să le relatez și să trageți voi concluziile!



Mi-a făcut plăcere să stau o noapte în tine, Ileana!