O dată la doi ani

 Întâmplarea face ca la Euro 2020, turneu care s-a desfășurat în 2021 și la București, să merg la un singur meci, un meci între Ucraina și Macedonia de Nord. Am stat chiar între ucrainieni, în peluza lor. Oameni faini și vocali.

Ieri, am asistat la invazia Rusiei în țara lor, se pregătesc de război, aici, la o aruncătură de băț de noi. Mă uit la televizor, mă uit la dată, 24.02.2022, da, 2022. Este incredibil că se întâmplă asta în acest an. Oamenii fug din calea războiului, bombe peste tot, sirene, pentru ce? Oamenii mor degeaba pe un front creat dintr-un birou al unui om cu multe frustrări. Omul Putin care era apreciat și comparat cu alți șefi de stat și pus pe un piedestal. Omul ăla vrea să rămană în istorie, vrea supremație, vrea teroare și mai multă putere. Nu că aș fi eu vreun cunoscător, doar asta văd la acest om. 

Văd tineri chemați la război să își apere țara de o națiune care le-a aruncat motive în față să iște un conflict armat. Văd oameni fugind din țara lor, renunțând la tot, să își salveze viața și să nu devină +1 la bilanțul victimelor. 

Mă pun în locul lor, deși este foarte greu să fac asta, și mă încearcă un sentiment intens de ură și de furie pentru tot contextul actual și am în cap doar întrebarea: DE CE? De ce aș fi nevoit să omor pe cineva să îmi apăr țara, de ce ar trebui să mor eu în încercarea de a apăra țara? Să ne răspundă mințile luminate care pozează în mari strategi de război. 

Mi-e silă de Rusia, de Putin și de toți cei ce cred că violența este vreodata o soluție. 

Nu pot să spun că sunt alături de  Ucraina pentru că aș minți, nu fac nimic, dar pot să spun că îmi pare foarte rău pentru tot ce li se întâmplă și sper să se termine cât mai repede fără a mai fi nevoie să moară cineva.