Balta's stories

Un scurt metraj, care pe mine unul m-a impresionat, aş avea multe de spus dar vă las să vă spuneţi voi ce simţiţi...

Îmi încep ziua de dimineaţă, prea de dimineaţă. Nu contează, alergătura pentru bani m-a transformat şi pe mine într-un robot obosit de dorinţa de a face, de a strânge. Astăzi norii adunaţi pe cer par a nu fi prietenoşi dar nu-i nimic, plec spre serviciu. Ajung aici, în Port, prins în actele parcă înterminabile din fiecare dimineaţă, o ploaie teribilă mă face captiv în maşina care altă dată îmi oferea un sentiment de libertate. Afară nu se mai vede nimic, astept un semn care se pare că nu vine. Totul se opreşte din cauza ei, a ploii. Ea ne curăţă, ne linişteşte, ne ţine la locurile noastre. Probabil ştia că am nevoie de o pauză. Bateriile robotului din mine trebuiesc reîncărcate. Trebuie neapărat să ajung la ai mei, unde mă încarc de energie pozitivă si-mi pot continua fuga neîncetată după bani. Ploaia s-a liniştit, dar nimeni şi nimic nu-mi poate lua gândurile. Lumea pe aici începe iarăşi agitaţia. Fără drept de apel trebuie să o fac şi eu. În puţinele momente de singurătate...

Sunt cu gândul pe o plajă îndepărtată şi foarte aglomerată unde încerc să ies din timp. Mă dau în spate, ies din agitaţie şi timpul mă ocoleşte, începe să treacă pe lângă mine. Nu simt nimic, decât mă inbii cu liniştea care s-a pogorât asupra mea. E bine. Văd lucrurile care de altfel mi se păreau logice, acum nu mai au nicio noimă. Încerc să înteleg dar ceva mă opreşte, liniştea. Încerc să mă adaptez, să trăiesc momentul, mereu încerc să fac asta. Oare prea mă strădui? Privirea mi-e lungă spre tainele nedeslusite ale neantului mării, care de asemenea astăzi luceşte de linişte. Fel de fel de trupuri feminine sculptate în armonia frumuseţii. Gândirea mă poartă pe diverse fronturi. Asemenea unui cameleon încerc să mă integrez iarăşi în peisaj, poate în prostie. Timpul îşi face loc şi mă ia cu el, mă trimite iar în lumea reală. Iasăşi acele gânduri nesimţite mă năvălesc, acum liniştea nu mai mă ajută, agitaţia mă poartă pe culmile ei. Încerc sau nu. Vreau să-mi păstrez mintea, a...

Hmmm, o vară plină de muncă dar şi de distracţie. Vara asta am învaţat multe, cum era firesc, am descoperit mulţi oameni de treabă dar şi multe jigodii (clienţii). Nu pot spune că mi-a fost uşor, dar cu toate astea am rezistat eroic, am pus suflet în ce-am făcut şi mi-a fost bine. Una peste alta, sezonul de îngheţată este pe terminate, planurile mele se vor definitiva cu înscrierea la master iar după Dumnezeu cu mila. Oricum de stat degeaba mi-e dor...şi aşa o să-i duc dorul de acum încolo, pentru că mi-am luat înima în dinţi, poate forţat şi de unele împrejurări, să plec din căldura primitoare a căminului părinţilor mei. Tot ce regret până acum este că nu m-am distrat de ajuns...vreau numai petreceri...vreau să fie veselie...vreau...vreau...vreau ...şi, şi, şi tot ce o să regret de acum încolo este că nevoile mele infinite, dorinţa de afirmare şi de cunoaştere mă va depărta oarecum de părinţi, în sensul că nu-i voi mai vedea atât de des. Dar probabil nu sunt singurul din lume cu pro...

Un text găsit undeva mi-a atras atenția, nu știu de cine este scris dar la suflet m-a atins... „Nu uita niciodată că pielea se încrețește, că părul încărunțește, că zilele se adună în ani...Doar ce e mai important se conservă; forța și determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău îndepărtează pânzele de paianjen! Dincolo de orice punct de sosire este unul de plecare! Dincolo de orice reusita este o altă încercare. Cât timp trăiești, simte-te viu! Dacă ți-e dor de ce făceai, fă-o din nou! Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de vreme...Mergi mai departe când toți se asteaptă să renunți! Nu lăsa sa se tocească tăria pe care o ai în tine! Fă astfel, ca în loc de milă, să impui respect! Când nu mai poți să alergi, ia- la trap, când nu mai poți nici asta, ia-o la pas...când nu mai poți să mergi ia bastonul...însă nu te opri niciodată!...”

Zi de zi, eu muncesc, turiștii se distrează! Cum să pui un obsedat de distracție să lucreze în locuri unde lumea se distrează!!...ăsta este chin, ma deprimă... Mi-e dor de multe lucruri, care erau nelipsite înainte, mi-e dor să stau cu prietenii mei să povestim, mi-e dor să mai am capul umlat după vreo fată...uff vremurile apuse ale unui tânar puțin neînteles... Inspirația mă părăsește, odată cu trecerea minutelor, zilelor, saptămânilor lăsându-mă purtat de dorința arzătoare de a-mi câștiga existența și uitând parcă să iubesc, să-mi apreciez și să profit de condiția trecătoare cu care am fost înzestrat. O seară plăcută cititorilor mei!

Da! Mă tot uit în urmă la postările mele și văd că am rămas același dependent de distracție ceva mai updatat acum. Mă amuz citindu-mi gândurile din diferitele etape ale vieții...blog-ul astă este ca un jurnal pe care nu l-am avut niciodată. Pe zi ce trece îmi pare tot mai bine că l-am creat, că mi-am scris poate doar un sfert din sfertul gândurilor pe care le aveam, dar știți voi, trebuie să rămână și un pic de mister, sau mai mult... Încep să cred că sunt ca cei din „The Hangover”, când încep să se distreze nu se mai pot opri!!