Gânduri de ploaie

Îmi încep ziua de dimineaţă, prea de dimineaţă. Nu contează, alergătura pentru bani m-a transformat şi pe mine într-un robot obosit de dorinţa de a face, de a strânge.
Astăzi norii adunaţi pe cer par a nu fi prietenoşi dar nu-i nimic, plec spre serviciu.
Ajung aici, în Port, prins în actele parcă înterminabile din fiecare dimineaţă, o ploaie teribilă mă face captiv în maşina care altă dată îmi oferea un sentiment de libertate.
Afară nu se mai vede nimic, astept un semn care se pare că nu vine. Totul se opreşte din cauza ei, a ploii. Ea ne curăţă, ne linişteşte, ne ţine la locurile noastre.
Probabil ştia că am nevoie de o pauză. Bateriile robotului din mine trebuiesc reîncărcate. Trebuie neapărat să ajung la ai mei, unde mă încarc de energie pozitivă si-mi pot continua fuga neîncetată după bani.
Ploaia s-a liniştit, dar nimeni şi nimic nu-mi poate lua gândurile.
Lumea pe aici începe iarăşi agitaţia. Fără drept de apel trebuie să o fac şi eu.
În puţinele momente de singurătate simt parcă ce au simţit marii scriitori, când mă simt singur vreau să transmit ceva. Oare ei au suferit de singurătate? Oricum ar fi fost nu pot să compar nicidecum caracterele care au fost cu cele de acum şi cele care vor urma să vină.
Este din ce în ce mai agitat. Se strigă adunarea, este Sâmbătă. Bun-Venit la o nouă zi de muncă!