Steaua București

Eram mic când am auzit numele ăsta, și înca 2 Rapid și Dinamo, eram la joaca când 3 baieți mai mari mă intreabă: " bă tu cu ce echipă ții: Steaua, Dinamo sau Rapid?" la care eu speriat și concentrat în același timp pe întrebarea celor mai mari, raspund sec, dar și repede totodata : "Steaua". Și de atunci am rămas cu Steaua în suflet să zic așa, la început eram impresionat ori de câte ori câstiga Steaua, dar creșteam și drogul acesta numit Steaua se instala ușor și sigur în sufletul meu, imi place tot ce ține de această echipă, îmi plac culorile în care este pictat și sufletul meu. Era odata când mai era o culoare în sufletul meu, dar a iesit la fel cum a intrat, dar roș-albastrul pictat în mine a rămas acolo! Acum nu vă pot descrie sentimentele care îmi trec prin vene si capilare când joacă Steaua sau când sunt la stadion, sau aproape de autocarul echipei. Aud foarte des "dacă ții cu ei ce îți iese?"..cei care întreabă asta nu înteleg că este vorba de pasiune!
Și aici vorbesc de 2 pasiuni mari ale mele ca om, una sportul rege, fotbalul, și a doua a derivat din ea, Steaua, pasiunea pentru Steaua. E la fel ca pasiunea pentru o fata, dar ca sa vă fac să înțelegeți cam de vreo 10 ori mai puternică. Fiecare dintre noi avem o pasiune, două sau mai multe, una mai intensă ca alta, și mai ales în funcție de vârstă. A mea s-a păstrat de mic, ba chiar a crescut odată cu mine. Până la urmă astea ne individualizeaza ca persoane, și ne definește caracterul fiecaruia.
Inițial voiam să copii după fcsteaua.ro sau steauafc.com un articol cu toată istoria Stelei dar cred că sunt informații care ar putea să le acceseze oricine este interesat, la orice oră din zi și din noapte! În incheiere am să pun poze care îmi amintesc mie de Steaua! și poate si de fotbal!

al vostru Mihai Baltă

Steaua-Vaslui, primul meci al sezonului trecut
Steaua-Poli, incidente in prima repriza!
Urziceni-Steaua, meci egal Steaua merge în Europa League, Urziceni campioană

Steaua-Standard Liege, Steaua se califica în Champions League

Steaua-Timișoara, incidente, stânga sus capul meu în Peluza Nord
Emblema Stelei care am facut-o din plastilină
Poza mea care am facut-o cu un iz de ULTRAS STEAUA!!
TRUP SI SUFLET PENTRU CULORI!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Iubesc măgarul

Desene animate

OBSESIE !!