Adunate
Ei da, n-am mai scris demult, acum nu mai vin cu vreo poezie sau ceva de genu, doar despre faptele ce vor urma.
Iar a fost 1 Decembrie, iar mare paradă, mare. Lume multa adunată și iar n-am avut și eu aparatul la care tot salivez să îmi pun în practică un căcat de pasiune.
Vor mai urma poate multe evenimente când nu îl voi avea dar îl astept. Trecem peste, nu vreau să mă plâng că n-am facut nici vreun efort deosebit să mi-l iau.
Asadar vor veni iar sărbătorile. Spiritul. Iar va fi aglomerație, că nouă românilor ne place să ne înghesuim. Este singura chestie care mă dezgustă în perioada asta, dar sunt altele care știu că îmi vor face placere, gen că se va simți un aer de sărbătoare care doar în perioada aceasta a anului este, că lumea încearcă să fie mai bună oferindu-și cadouri, că totul va fi învelit în luminite de la case până la străzi și orașe. A fost mereu și va fi special. Va veni Crăciunul cu a lui magie, când toată familia va sta la masă, va petrece, va uita de griji și probleme, când toți vom fi fericiți lângă cei care ne sunt dragi. Va veni Revelionul, noapte aceea magică în care petreci pentru anul ce a trecut, cu bune cu rele, dar și pentru cel care va veni în speranța că va fi mai bun. Seara când la 12 noaptea vom alunga toate cele rele cu sunet de petarde și artificii frumos colorate și vom închina cu toții un pahar pentru toate faptele bune și întamplarile fericite.
Înca un motiv de distrecție pentru un petrecăreț, pentru gașcă, pentru nebuni, înca alte câteva amintiri plăcute care vor fi adăugate în colecția personală...și uite așa mai trece un an, care sincer, am senzația că doar începuse.
Să uităm de griji și probleme, dar să nu uităm să fim oameni buni și să ne distrăm.
Încă de pe acum, în asteptarea lui Moș Nicolae, vă ures sa aveți niște sărbători senzaționale alături de persoanele care le simțiți și le știți voi cele mai dragi.
Crăciun fericit și un an mai bun decât cel ce va trece dragi cititori.

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ce părere ai despre această postare?