DOC
Vlad Munteanu, aka DÅC, un rapper pe care l-am descoperit ascultând muzica care o ascultă și bunul meu prieten Cosmin. O muzică mai altfel, un altfel de rap, un altfel de tip, mai nou urmăresc și pe celebrul facebook despre munca lui și ceea ce face.
Într-o zi am văzut un post al lui prin în care era frapat ca lumea nu distige, brand-ul DÅC, să zic așa, de persoana Vlad Munteanu. Interesantă perspectivă asupra lucrurilor. Nu l-am cunoscut, dar prin ce face și prin ceea spune, pot spune că e un tip super ok.
Ce știu de Vlad? Născut pe 29 Dec 1980, probabil București, nu știu, a ars-o și prin școală, a absolvit Universitatea Tehnică de Construcții București, a absolvit S.N.S.P.A-ul, un tip citit citit pot spune cu o mare pasiune MUZICA....Și cam atât știu.
Omul s-a regăsit printre versuri și a ajuns DÅC, a scos fel și fel de melodii, dar mai încolo de melodii a încercat să transmită mesajul clar și răspicat la ceea ce simte el...prin versuri. Și culmea, după parerea mea a ieșit o treabă excepțională. Sunt melodii de-ale lui care au stat pe „repet” destul de mult timp, melodii în care poate mă regăseam și poate nu numai eu, melodii din care am avut de învățat.
De ce am scris această postare? Pentru că am văzut astăzi un interviu de-al lui de pe Adevărul care pe mine personal m-a impresionat. Spune lucruri care poate ar trebui să le auzim de la oameni care i-am votat, lucruri foarte adevărate. Lucruri, în care cred că se regăsesc multi români.
Ce vreau să înțelegeți? Este un singur lucru, că încă există români, d-ăștia de-ai nostri, care încă mai au curajul să spună lucrurilor pe nume, fără să iasă la Universitate de dragul evenimentelor petrecute în '89.
După parerea mea un singur om, pe care îl apreciez pentru munca pe care o depune în pasiunea care o are, muzica, dar și pentru modul că nu lasă să se vadă doar DÅC, ci și cel din spatele acestor gânduri, Vlad Munteanu.

Comentarii
Trimiteți un comentariu
Ce părere ai despre această postare?