Balta's stories

Stau şi mă uit în jur uimit de lumea în care am poposit, în vremurile fără de prea mulţi oameni. Aşa că am scris, purtat de gânduri, încă o poezie care sună cam aşa... Atras de gânduri în singurătate, Stau şi gândesc fără a face fapte, Trec peste ape, mări şi ţări, Cutreierând multe cărări. Nemaiştiind ce-i rău sau bine, Urăsc să fiu doar eu cu mine, Căci gâduri bune nu îmi vin, Realitate-i doar un chin. Şi ies în lume s-o-nţeleg, Să fac ceva să o dezleg, Dar văd în jur, dezamăgit, Că lumea e de neclintit. Alergătură fără fapte, Prea mulţi fără moralitate, Nici conştiinţă nu mai au, Ce să mai las, ce să mai iau? Şi-s curios pe viitor, Unde ajungem că eu mor, Când văd atâta lăcomie, Oameni conduşi de bogăţie...

Dupa 4 luni si jumatate am reuşit să scriu şi pentru tata o poezie. Multe cuvinte care nu-şi găsesc rima au trecut prin capul meu, dar din dragoste pentru el am ţinut să scriu ceea ce sună cam aşa... O poveste şi un tată, Cum nu a fost niciodată, O familie unită, Doar de moarte desparţită. În famile-am învăţatat, Cum e să fii alintat, Şi-mi aduc aminte bine, Ce frumos era cu tine. M-ai crescut, m-ai învăţat, Cum să fac să fiu barbat, Şi când ne era mai bine, Ai plecat de lângă mine. Şi-ai luptat ca un erou, Cum tu o făceai mereu, Şi mai e o eroină, Ce n-a vrut să îi convină, Că tu ai o boală grea, Şi-a luptat ca să ti-o ia. Dar totul s-a terminat, După lume ai plecat, Şi ştiu că n-ai vrut aşa, Ca să mori de ziua ta, Să ne laşi doar întristare, Fără pic de alinare. Şi n-ai fost tata un om rău, Dar te-a vrut El, Dumnezeu, Mai aveam noi de trăit, Să mă vezi căsătorit Aşa cum ai asteptat,  Şcoala de am termi...

Altul la rând. A mai trecut un an, iei, motiv de bucurie pentru toată lumea. Defapt, e de căcat. Că timpul trece prea repede pe langă noi și nici nu ne dăm seama când am ajuns maturi. De revelion ar trebui să se bea de necaz și nu de fericire. Anul trecut, să zic că am început cu niște rezoluții care păreau destul de promițătoare, ba mai mult, multe dintre ele le-am făcut, ceea ce a depins de mine, defapt toate. Aveam o singură dorință care nu depindea de mine, dar din păcate, acea dorință a mea s-a transformat în tragedia vieții mele. O tragedie care și-a pus amprenta pe sufletul meu petrecăreț, optimist și plin de viață.  Am avut destule motive de fericire în 2013, de care sunt mândru. Am terminat masterul și mi-am găsit o fată minunată alături de care să trăiesc tot restul vieții mele liniștit. Dar, alte doua, chiar trei, pot spune, evenimente neplăcute, au umbrit toate aceste lucruri și m-au făcut să le neglijez fără bună-știință. Evenimente după care rămân cicatri...

Mi se pare mie ceva ciudat, parcă timpul ăsta nu mai are rabdare cu mine, cu noi. Zilele trec rând la rând și nu le simt. De când cu tata, totul se leagă în jurul meu destul de frumos, dar parcă pentru mine nu semnifică nimic și merg doar că trebuie, fac doar că trebuie, trăiesc doar că respir. Am fel și fel de momente în cap dar timpul nu mă lasă să le „trăiesc” iar, ci doar fuge, cu tot cu mine și nici realizez câte odata unde mă aflu sau în ce zi suntem. Este aproape luna Decembrie. Luna aia frumoasă din an, dar am o vagă bănuială că nu va mai fi ca altă dată. Chiar nu va mai fi. Niciodată. E tristă toată treaba și nu știu la ce ajută. Defapt nu ajută la nimic. Ci doar rămășițele amintirilor rămase, care încerc din rasputeri să le plasez într-o zonă unde să-mi rămână veșnic, mă răscolesc, mă întorc pe o parte și pe alta pentru a înțelege de ce nu a câștigat lupta, dar niciodata nu reusesc să ajung la un sens cu mine însumi. Ma enervează să mă consolez cu „așa a fost să fie”, ...

Mi-amintesc cu drag de timpurile de dinainte, de vremurile când familia mea era „completă”. Mi-amintesc cu drag de toate clipele frumoase care m-au transformat în omul care sunt astăzi și mai mult îmi amintesc cu drag de toți oamenii care m-au ajutat să fac asta și să le mulțumesc. Unui singur om nu îi pot mulțumi acum, și acela este tata, care ne-a părăsit mult prea devreme, mult prea repede, mult prea brusc. Întotdeauna m-am gândit la momentul ăsta, la momentul despărțirii, chiar și atunci când era sănătos. Aveam o imagine de ansamblu la ceea ce se va întâmpla. Și îmi era al dracu de frică când mă gândeam că voi fi „părăsit” de una din persoanele dragi. Văd că și gândurile care nu sunt tocmai bune devin cândva realitate și asta e trist, viața urmându-și cursul îndiferent de câtă durere ar lăsa în urmă. Toată această situație care m-a traumatizat teribil de mult m-a făcut să mă detașez puțin și să văd ceea ce se întâmpla, ce s-a întâmplat, mult mai bine... Nu am știut nicioda...

Dacă acum un an, totul era bine și viața mea, așa cum era, mi se părea plină de culoare, acum se pare că nu mai este deloc așa. Răspunsul cred că îl știți mulți dintre voi și nu mai este nevoie să-l spun. Nu demult, îmi „judecam” familia pentru că, din punctul meu de vedere uitase să se distreze. Credeam că ei au stopat asta, că ei au pus capăt acelor șiruri de petreceri pline de veselie. Dar nici vorbă...nu erau ei de vină, ci munca, grijile, eu....viața! Așa suntem sortiți cu toții? Tragedia vieții mele m-a lăsat fără cel mai de distractiv om pe care-l știam, fără de cel mai bun sfătuitor al familiei, fără un om, un tată, un unchi, un prieten, un „orice” deosebit. Așa cum el m-a învățat să mă distrez, așa de mult mi-a arătat cât de nedreaptă e viața și că ea nu înseamnă doar distracție și alte „briz brizuri”. Tot ceea ce este frustrant pentru mine este că demult timp văd o femeie la Lujerului care doarme la capătul pasajului, fie seară, fie noapte și ca ea sunt foarte mulți....